22.3 C
Craiova
joi, 23 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiova şi-a găsit ceasul

Craiova şi-a găsit ceasul

În inima Băniei ar putea să bată în scurt timp un nou ceas. Primăria Craiova mai are nevoie de avizul Poliţiei Rutiere, întrucât orologiul proiectat este atât de mare încât i-ar putea dezorienta pe şoferi, obturându-le vizibilitatea pe anumite porţiuni de drum.

La trei săptămâni de când a fost demontat celebrul, dar hodorogitul orologiu din intersecţia din Valea Vlăicii, din Craiova, municipalitatea s-a trezit cu o ofertă pe care nu o poate refuza, oficialii considerând că un ceas la kilometrul zero este emblematic pentru oraş. O firmă din Bănie i-a propus primăriei o asociere tentantă: societăţii să i se dea câţiva metri pătraţi de teren pe care aceasta să amplaseze un panou publicitar, cu tot cu orologiu.

Potrivit directorului Direcţiei patrimoniu a primăriei, Ovidiu Vanghelie, ofertantul s-ar angaja să suporte toate cheltuielile legate de achiziţionarea şi instalarea panoului şi a ceasornicului. „Din câte am înţeles, este vorba de câteva zeci de mii de euro pe care firma Casa Noastră i-ar investi, în cazul semnării unui contract, în construcţia din Valea Vlăicii, al cărei element central ar urma să fie un ceas imens. Mai avem însă nevoie şi de avizul Poliţiei Rutiere, fiindcă este vorba de mobilier de mari dimensiuni într-o intersecţie“, a spus Vanghelie.

Şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Dolj, comisar-şef Stelian Nicolaescu, a declarat că propunerea Primăriei Craiova este în curs de avizare. „Colegii mei studiază în prezent proiectul transmis de primărie. Noi vom acorda avizul pentru această amenajare, numai că trebuie să fim atenţi la orientarea panoului, care este de mari dimensiuni. Există riscul ca unele tronsoane de pe arterele care se intersectează în Valea Vlăicii să nu fie vizibile pentru şoferii care intră în intersecţie din anumite direcţii. Avizul va fi însă emis cu siguranţă într-o zi, maximum două“, a afirmat comisarul-şef Stelian Nicolaescu. În cazul în care primăria are acceptul Poliţiei Rutiere, propunerea de asociere cu firma Casa Noastră va ajunge pe masa consilierilor municipali craioveni, singurii îndreptăţiţi să aprobe parteneriatul, în şedinţa ordinară de la sfârşitul lunii august.

 

După şapte ani

 

Primăria Craiova a reziliat contractul de asociere cu proprietarul fostului ceas din inima Craiovei, Generali Asigurări SA, pe 1 august 2007, după ce a constatat că acesta nu mai merge. Vechiul ceasornic avea şapte ani, timp în care a fost reparat de nenumărate ori. Municipalitatea nu a solicitat şi nici nu va solicita vreun leu pentru suprafaţa de teren atribuită asociaţilor, mulţumindu-se că oraşul are un ceas în Valea Vlăicii. Dacă va obţine dreptul de a folosi acel teren, asociatul primăriei îşi poate amortiza o parte din investiţie prin închirierea spaţiului publicitar de pe scheletul ceasornicului. Ştefan Cherciu, directorul firmei Casa Noastră, nu a putut fi contactat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS